Americanii au efectuat anul trecut 10,4 miliarde de călătorii în sistemul de transport în comun, a doua mare cifră înregistrată după 1957, în condiţiile în care preţul benzinei a crescut iar economia şi-a revenit, a anunţat luni,12 martie, grupul American Public Transportation Association, transmite Reuters.Gradul de utilizare a transportului în comun înregistrat în 2011 este [...]
Etichete | "SUA"
Cota de popularitate a preşedintelui Obama a scăzut sub 50%
12 martie 2012
Cota de popularitate a preşedintelui american Barack Obama a scăzut sub 50% în urma deciziei sale referitoare la preţul carburanţilor, oferind adversarilor săi o rază de speranţă pentru alegerile prezidenţiale din luna noiembrie, relevă un sondaj de opinie publicat duminică – relatează luni AFP. Sondajul, realizat pentru postul de televiziune ABC News şi ziarul Washington [...]
Militarul care a ucis 16 civili afgani provenea de la o bază americană cu probleme
12 martie 2012
Militarul american care a ucis duminică,11 martie, 16 civili afgani în provincia Kandahar, în sudul Afganistanului, provine de la una dintre cele mai importante baze militare din Statele Unite ale Americii, implicată în trecut în situaţii care au stârnit nu de puţine ori controverse, informează luni Associated Press. De la baza Lewis-McChord din statul Washington, [...]
Departamentul de Stat al SUA: România rămâne o ţară importantă de tranzit pentru drogurile afgane
9 martie 2012
România nu este o sursă majoră de narcotice ilegale, însă continuă să rămână o ţară importantă de tranzit pentru droguri, potrivit raportului 2012 International Narcotics Control Strategy Report /INCSR/, publicat miercuri ,7 martie,de Departamentul de Stat al SUA. Conform aceleiaşi surse, România rămâne o parte constituentă a unei rute nord-balcanice bine-stabilite pentru opiu, morfină, heroină [...]
Spălare de bani: Vaticanul pe o listă de supraveghere a SUA
8 martie 2012
Statele Unite au adăugat pentru “prima dată” Vaticanul pe o listă de state susceptibile de spălare de bani, potrivit unui raport publicat miercuri de Departamentul de Stat de la Washington.Vaticanul se adaugă unei liste de 68 de ţări clasificate în categoria “situaţie gravă” şi care cuprinde Albania, Egiptul, Portugalia sau Yemenul, potrivit raportului anual al [...]
Debut triumfal la Washington al divei Angela Gheorghiu
5 martie 2012
Soprana româncă Angela Gheorghiu a fost aclamată sâmbătă (03 martie 2012) la Washington pentru debutul ei la Opera naţională a capitalei americane, după 20 de ani de la lansarea carierei sale internaţionale la Londra, relatează AFP.Angela Gheorghiu, 46 de ani, a avut parte de ovaţiile publicului în picioare la Kennedy Center, venit să asculte recitalul [...]
SUA, mai puţin dependente de petrolul de import de la sosirea lui Obama la Casa Albă
2 martie 2012
Preşedintele american Barack Obama a afirmat joi (01 martie 2012) că SUA au devenit mai puţin dependente de petrolul de import de la sosirea sa la putere, având alături un grafic în sprijinul politicii sale energetice, transmite AFP. Obama, care a efectuat o scurtă deplasare la Nashua /New Hampshire, nord-estul ţării/ cu opt luni înaintea [...]
Aproape jumătate dintre adulţii americani au un smartphone
2 martie 2012
Telefoanele mobile “deştepte” sunt în prezent mai răspândite decât telefoanele mobile clasice în rândul adulţilor americani, potrivit unui studiu publicat joi (01 martie 2012), ce confirmă o tendinţă de răspândire agresivă a acestor “minicomputere de buzunar”, scrie AFP. Conform studiului realizat de centrul universitar Pew Research Center, aproape jumătate /46%/ dintre americanii în vârstă de [...]
Cele mai bine platite joburi pentru persoanele cu abilităţi sociale
1 martie 2012
- În Statele Unite persoanele care ştiu să lucreze cu oamenii, care sunt, aşadar, empatici, sociabili şi convingători, au cele mai multe şanse să ocupe posturile cele mai bine plătite, scrie Forbes. După afirmaţiile lui Laurence Shatkin, autor al cărţii 150 de joburi pentru abilităţile tale, calităţile sociale sunt cotate pe primul loc, cu cea [...]
SPIONAJ, de la înălţime: ce date vor putea să înregistreze dronele?
29 februarie 2012
- Săptămâna trecută, preşedintele Obama a semnat un act prin care permitea sistemelor de zbor fără pilot, cunoscute sub denumirea de drone, să survoleze spaţiul aerian american, scrie Sceintific American. Actul a ridicat deja o serie de întrebări: vor ajunge dronele să survoleze, legal, la 100 de metri deasupra reşedinţelor, captând imagini de pe proprietăţile [...]
România a atras 750 milioane dolari prin obligaţiuni pe piaţa din SUA
29 februarie 2012
România a atras marţi (28 februarie 2012) fonduri de 750 de milioane de dolari, cu un cupon de 6,75% şi un randament în scădere cu 0,425 puncte procentuale, la 6,45%, prin redeschiderea emisiunii de obligaţiuni lansată pe piaţa americană la 31 ianuarie, potrivit site-ului Ministerului Finanţelor Publice /MFP/. Emisiunea a fost suprasubscrisă de peste patru [...]
15 statuete Oscar de vânzare la o licitaţie controversată
28 februarie 2012
Cincisprezece statuete Oscar vor fi vândute marţi la licitaţie în Statele Unite, valoarea estimată depăşind un milion de dolari, au anunţat luni (27 februarie 2012) organizatorii licitaţiei, criticate de Academia americană de Arte şi Ştiinţe ale Cinematografiei. Vânzarea va avea loc la Santa Monica (vest de Los Angeles), potrivit casei de licitaţii Nate Sanders. “Este [...]
SUA susţin aderarea Serbiei la Uniunea Europeană
25 februarie 2012
Statele Unite ale Americii au felicitat vineri Serbia pentru că a încheiat cu Kosovo un acord care prevede participarea Pristinei la reuniuni regionale în Balcani şi şi-au exprimat sprijinul faţă de viitoarea integrare a sârbilor în Uniunea Europeană, relatează AFP. Negociatorii au convenit vineri să permită Pristinei să participe la conferinţe privind Balcanii, fără ca [...]
Bradley Manning, pus formal sub acuzare
24 februarie 2012
Soldatul american Bradley Manning, suspectat c-ar fi fost ”cârtiţa” WikiLeaks, a fost pus formal sub acuzare joi (23 februarie 2012) în faţa unei curţi marţiale a Statelor Unite ale Americii pentru ”complicitate cu inamicul”, înainte de un proces în cazul său, în care riscă pedeapsa cu închisoare pe viaţă, relatează AFP. În cursul unei audieri [...]
Hackerii Anonymus neagă acuzaţiile că ar dori să atace reţeaua electrică a SUA
22 februarie 2012
Hackerii din gruparea Anonymus au respins ferm marţi (21 februarie 2012) acuzaţiile conform cărora ar putea ataca reţeaua electrică a SUA şi provoca o încetare a funcţionării acesteia, transmite AFP. Declaraţia survine la scurt timp după ce Wall Street Journal a scris că şeful Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA) şi-ar fi exprimat, în special în [...]
Statele Unite susţin ideea unui nou împrumut al FMI pentru Grecia
20 februarie 2012
Statele Unite au anunţat, duminică (19 februarie 2012), că susţin ideea unui nou împrumut de la Fondul Monetar Internaţional pentru Grecia, salutând acordul încheiat între clasa politică greacă şi Uniunea Europeană pentru noi reforme economice în această ţară. “Salutăm programul de reforme economice convenit între primul ministru grec şi partidele de coaliţie, şi afirmarea publică [...]
Societatea americană Odyssey trebuie să restituie Spaniei cel mai valoros tezaur subacvatic găsit vreodată
20 februarie 2012
Un tribunal din statul american Florida a cerut vineri (17 februarie 2012) societăţii Odyssey, specializată în explorarea epavelor subacvatice, să restituie Spaniei un preţios tezaur găsit pe o navă scufundată în anul 1804, relatează agenţiile AFP şi EFE, care citează surse judiciare. Tezaurul cântăreşte 17 tone şi este compus din circa 594.000 de monede, majoritatea [...]
Un bărbat arestat în apropiere de Congresul SUA, în cadrul unei anchete pentru terorism
18 februarie 2012
Un bărbat a fost arestat vineri în apropiere de clădirea Congresului SUA /parlament/ din Washington, în cadrul unei anchete pentru terorism, au indicat vineri (17 februarie 2012) poliţia federală /FBI/ şi Ministerul american al Justiţiei, citate de AFP şi Reuters. Cel arestat ar fi intenţionat să detoneze explozibili. “Explozibilul pe care suspectul ar fi dorit [...]
Congresul SUA aprobă prelungirea facilităţilor fiscale pentru salariaţi
18 februarie 2012
Congresul SUA a aprobat vineri (17 februarie 2012) prelungirea facilităţilor fiscale pentru salariaţi până la sfârşitul acestui an, în scopul susţinerii economiei. Rezultatul votului de vineri era aşteptat după ce joi liderii democraţilor şi republicanilor din legislativul american au anunţat că au ajuns la un acord asupra acestui text, după o îndelungată bătălie, relatează agenţiile [...]
O ţigară electronică a explodat în gura unui american
17 februarie 2012
Un american care încerca să renunţe la fumatul nociv recurgând la ţigări electronice şi-a aprins una care i-a explodat în gură, se pare că din cauza unei baterii defecte: s-a ales cu câţiva dinţi din faţă sparţi, o porţiune de limbă ruptă şi arsuri pe faţă, relatează AP. Nu a fost dezvăluită identitatea bărbatului, însă, [...]
Ce şanse are yuanul să devină moneda dominantă a lumii?
15 februarie 2012
- Vicepreşedintele Xi Jinping vizitează, în această săptămână, Statele Unite, fiind tratat „regeşte” de administraţia Obama, dat fiind faptul că Xi este un posibil succesor al preşedintelui Hu Jintao la cârma Chinei. Vizita va anima cu siguranţă pornirile belicoase ale unor congresmeni în privinţa politicii actuale a Chinei şi va lărgi dezbaterea referitoare la temerile [...]
Barack Obama invitat în China
15 februarie 2012
Vicepreşedintele chinez Xi Jinping, aflat în vizită în Statele Unite ale Americii, l-a invitat pe preşedintele american Barack Obama să întreprindă o vizită China, potrivit unui anunţ făcut presei marţi (14 februarie 2012) de purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney, relatează agenţia RIA Novosti. ”Este o invitaţie serioasă, dar pentru moment ea are [...]
Barack Obama a dezvăluit un buget de 3.800 miliarde de dolari pentru 2013
14 februarie 2012
Preşedintele american Barack Obama a cerut luni (13 februarie 2012) o creştere agresivă a cheltuielilor pentru a stimula creşterea economică şi totodată creşterea impozitelor pentru persoanele înstărite, în proiectul său de buget pentru 2013 care are puternice conotaţii electorale, transmite Reuters. Bugetul trimis Congresului de preşedintele Obama cere peste 800 miliarde de dolari pentru crearea [...]
Şapte moduri INCREDIBILE în care guvernul SUA risipeşte banii
13 februarie 2012
Nu trebuie să priveşti foarte departe ca să vezi cum risipesc americani banii publici. Fenomenul e pretutindeni, unde te aştepţi şi unde nu te aştepţi. Înclinaţia spre risipă a guvernului merge dincolo de infamul „pod spre nicăieri” din Alaska. Cu un debit federal mult peste 15 trilioane de dolari şi un deficit anual cifrat la [...]
SUA: Căderea regimului Assad în Siria este o chestiune de timp
13 februarie 2012
Potrivit şefului de cabinet al Casei Albe, Jacob Lew, căderea regimului preşedintelui Bashar al Assad, “este doar o chestiune de timp”, având în vedere că SUA şi aliaţii lor desfăşoară “o puternică presiune financiară”, care face ca guvernul sirian să se resimtă, informează duminică (12 februarie 2012) EFE. Jacob Lew, care a participat la programul [...]
Moda construcţiilor gigant pare a se fi întors. La bogătaşi!
13 februarie 2012
- Poligoane de tir, teren de tenis, un dormitor mai mare decât multe case: pentru un număr mic de proprietari foarte bogaţi, vremurile construcţiilor uriaşe s-au întors. O vedere de ansamblu asupra mega vilelor ce se construiesc prin Statele Unite Ultimul proiect al moştenitorului hotelului Hyatt, Anthony Pritzker este o clădire de circa 4.600 de [...]
Ben Laden îşi dorea pentru copiii lui să studieze în Occident şi să “trăiască în pace”
13 februarie 2012
Osama Ben Laden dorea pentru copiii şi nepoţii săi să îşi facă studiile în Occident şi să trăiască în linişte, nu să urmeze, precum el, calea Jihadului, a declarat cumnatul său într-un interviu publicat duminică (12 februarie 2012) în Sunday Times, preluat de AFP. “Le-a spus copiilor şi nepoţilor săi: “mergeţi în Europa sau în [...]
Undă verde pentru construirea de reactoare nucleare în SUA, pentru prima dată din 1986
10 februarie 2012
Autorităţile federale americane au dat joi (09 februarie 2012) undă verde construirii de reactoare nucleare pe teritoriul SUA, pentru prima dată după 1986, informează AFP. Comisia de Reglementare Nucleară (NRC) a aprobat, în cadrul unei şedinţe publice online, o rezoluţie care autorizează “construcţia şi punerea în funcţiune a reactoarelor trei şi patru la (centrala) Vogtle”. [...]
SUA: român acuzat că a piratat calculatoare ale NASA
9 februarie 2012
Biroul procurorului din Los Angeles, Statele Unite, a anunţat că un mare juriu federal a pus sub acuzare un cetăţean român pentru piratarea a 25 de calculatoare utilizate în cercetarea schimbărilor climatice la Laboratorul NASA Jet Propulsion din Pasadena, California, informează Associated Press. Procurorii au afirmat că Robert Butyka, 25 de ani, a fost pus [...]
Revenirea economiei, descrisă în 4 cuvinte
8 februarie 2012
- Despre criza economică, numai de bine, potrivit publicaţiei online Business Insider. Cel puţin aşa stau lucrurile în Statele Unite, potrivit unei analize făcute de Joe Weisenthal şi ilustrată prin grafice multianuale. - Studiul nu este totuşi unul cu pretenţii, cu atât mai puţin exhaustiv şi pare a fi contestat întrucâtva, de unele din comentarii. [...]
SUA: justiţia confirmă dreptul la căsătorie pentru homosexualii californieni
8 februarie 2012
Justiţia federală a confirmat marţi (07 februarie 2012) că interdicţia făcută persoanelor gay şi lesbiene de a se căsători în statul California este neconstituţională, o decizie pe care adversarii căsătoriilor gay sunt decişi să o conteste în final în faţa Curţii Supreme a Statelor Unite. Căsătoriile gay, autorizate pentru scurt timp în California în 2008, [...]
Producătorii Caterpillar, Ford şi General Electric încep să-şi transfere afacerile înapoi acasă
7 februarie 2012
Înainte de a se adresa americanilor, preşedintele Barack Obama a avut loc o întâlnire cu mai mulţi oameni de afaceri, la Casa Albă, subiectul discuţiilor fiind locurile de muncă. Printre cei 25 de participanti a fost şi Harry Moser, preşedintele firmei de maşini unelte GF AgieCharmilles şi fondator al Iniţiativei Reshoring, un grup de companii [...]
Ample manevre militare internaţionale pe coasta de est a SUA – VIDEO
7 februarie 2012
Statele Unite ale Americii (SUA) şi alte opt ţări sunt antrenate până la jumătatea lui februarie într-un amplu exerciţiu militar de-a lungul coastei de est a SUA. Exerciţiul, supranumit ‘Bold Alligator’ /’Aligatorul îndrăzneţ’/, este menit să testeze nivelul de pregătire a forţelor dacă ar fi confruntate cu o ameninţare similară celei pe care o reprezintă [...]
30 de meserii care vor avea cea mai mare căutare până în 2020
6 februarie 2012
- E săptămâna locurilor de muncă în Statele Unite. Biroul de Statistică a Forţei de Muncă (Bureau of Labor Statistics – BLS) anunţă că salariile din domeniul non-agricol au crescut, iar rata şomajului a scăzut în ianuarie 2012. Dar statisticile au aplicabilitate pe termen scurt. BLS tocmai a publicat prognozele angajărilor pe o perioadă cuprinsă [...]
SUA cer Israelului să nu atace Iranul şi să aştepte efectul sancţiunilor
4 februarie 2012
SUA au reafimat vineri (03 februarie 2012), prin vocea purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat, că doresc să privilegieze calea diplomatică pentru a convinge Iranul să renunţe la controversatul său program nuclear, solicitând Israelului “să ofere sancţiunilor timpul necesar pentru a-şi produce efectul”, transmite AFP. Întrebat dacă SUA vor cere Israelului să nu bombardeze [...]
O echipă de chirurgi americani a realizat prima grefă multiplă la o fetiţă
3 februarie 2012
Alannah are doar nouă ani şi suferea deja din cauza unei tumori “monstru”, care i-a afectat şase organe. Ţinând seama de urgenţa situaţiei, medicii au încercat imposibilul, realizând o grefă multiplă, relatează 7sur7.be. Când doctorii au descoperit cât de gravă era situaţia – ca urmare a unei tumori miofibroblastice deosebit de agresive – micuţei Alannah, [...]
Confesiunile unui asasin economic sau cum ajunge o ţară la mâna cămătarilor SUA, Banca Mondială şi FMI (VIDEO, subtitrat în limba română)
2 februarie 2012
- Cu toţii am vrea sǎ cunoaştem secretele din interiorul marilor corporaţii şi sǎ avem idee despre cum lucreazǎ acestea. De cele mai multe ori ne gândim cǎ existǎ lucruri care ne sunt ascunse, din cauzǎ cǎ suntem “prea mǎrunţi” şi “prea proşti” ca sǎ înţelegem cuvinte mǎreţe. John Perkins este un bǎrbat care susţine [...]
SUA acuză trei companii româneşti de legături cu PKK
2 februarie 2012
SUA au anunţat miercuri (01 februarie 2012) că au adăugat trei companii româneşti pe lista neagră a entităţilor vizate de sancţiuni pentru trafic de droguri, acuzându-le că au legături cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan /PKK/, informează AFP. Cele trei firme – Geleri Import Export, Gelro Impex şi Mega Group – sunt înmatriculate pe o rază [...]
Justiţia din SUA obligă o companie americană să înapoieze Spaniei tezaurul găsit pe o navă scufundată
1 februarie 2012
Compania americană Odyssey Marine Exploration va trebui să înapoieze Spaniei tezaurul de pe nava “Nuestra Senora de las Mercedes”, format din 500.000 de monede de aur şi argint, după ce Curtea de Apel din Atlanta a respins, marţi (31 ianuarie 2012), recursul declarat de această companie de explorări submarine, informează EFE. În decizia sa, Curtea [...]
România a atras marţi 1,5 miliarde de dolari prin obligaţiuni emise pe piaţa americană
1 februarie 2012
România a atras, marţi (31 ianuarie 2012), 1,5 miliarde de dolari printr-o emisiune de obligaţiuni pe piaţa din SUA, cu scadenţa la 10 ani şi un randament de 6,875%, a declarat secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice Bogdan Drăgoi. Obligaţiunile în dolari au un cupon de 6,75% şi au fost vândute cu discount, randamentul [...]


































13 martie 2012
Comentează acest articol