Dimensiunile la care a ajuns plagiatul în mediul universitar din România sunt alarmante. Reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei spun că fenomenul este generalizat şi că Legea drepturilor de autor lasă loc prea multor interpretări.
Potrivit unui raport, prezentat anul trecut de Coaliţia pentru Universităţi Curate, plagiatul este tolerat în 71% dintre universităţile de stat din România. În schimb, în universităţile din Occident, întâiul curs care se ţine la începutul primului an de studii este despre cum se scriu lucrările academice şi cum se folosesc referinţele bibliografice, deoarece sancţiunile pentru plagiat sunt extrem de aspre. În România nu există pedepse pentru furtul intelectual.
Pe de altă parte, tot mai mulţi studenţi copiază masiv în redactarea lucrărilor de diplomă. Copy-paste a devenit o procedură frecventă. În România nu avem o situaţie privind nivelul la care a ajuns plagiatul în privinţa lucrărilor de diplomă. În Australia, de exemplu, un studiu realizat de şase universităţi relevă că aproximativ 14% dintre studenţii din facultăţi îşi redactează lucrările folosind materiale de pe internet, fără să citeze sursa.
Pe de altă parte, presa centrală din România publică anunţuri de genul: „Realizăm la comandă lucrări de licenţă, proiecte de diplomă, referate, etc., conform planului şi indicaţiilor dumneavoastră sau conform unui plan stabilit de comun acord. Oferim o alternativă pentru persoanele care nu au la dispoziţie timpul necesar unei documentări riguroase în vederea realizării lucrării de licenţă. Termenul în care executăm o lucrare este de aproximativ 21 de zile.
Avem o arhivă cu peste 6.000 de lucrări de licenţă din toate domeniile, gata făcute, lucrări care au obţinut nota maximă la examenul de licenţă în anii anteriori. Orice lucrare gata făcută costă numai 120 de lei, etc. etc”.
Rectorii universităţilor care fac parte din Consorţiul Universitaria au sugerat Ministerului Educaţiei şi Cercetării, după izbucnirea scandalului diplomelor false de la Universitatea Spiru Haret, că măsurile de verificare trebuie să fie extinse la nivel naţional, respectiv în toate instituţiile de învăţământ superior.
Totodată, Consorţiul Universitaria doreşte mai puţine universităţi, dar mai mulţi studenţi pregătiţi după exigenţele marilor instituţii de profil din lume. În legătură cu fenomenul plagiatului, prof. univ. dr. Andrei Marga, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, a acordat un interviu.
Cum se explică, domnule rector Andrei Marga, faptul că nume cunoscute ale mediului academic din România s-au pretat la plagiat? Unii dintre ei motivează, în situaţia în care se constată că au plagiat, că de vină este fie tehnoredactarea, fie editura la care au publicat, sub nume personal, ”studiul” tradus integral sau fragmentat, fără niciun citat, în lucrare.
Nu este o dovadă de superficialitate, care exclude din capul locului rigoarea şi decenţa academică, faptul că un cadru universitar nu îşi parcurge obligatoria formă ”bun de tipar” înainte de publicarea propriei cărţi? Nu este un om superficial tentat de un prestigiu ştiinţific obţinut superficial?
Andrei Marga: Împrejurarea că unii universitari recurg la plagiat are o cauză evidentă: sunt oameni care doresc mai mult decât pot să facă şi care socotesc normal plagiatul, sperând să nu fie descoperiţi. Pe de altă parte, România nu are o legislaţie univocă privind plagiatul şi măsurile punitive pe care plagiatul le atrage.
Legislaţia din ţara noastră nu a însuşit definiţia internaţională simplă – plagiat este preluare a unui text de mărime anumită din lucrarea altuia, fără citarea nemijlocită a sursei – şi, de aceea, atunci când sunt prinşi că au plagiat, unii se ascund după justificări ieftine:
că sursa a fost citată în lista bibliografică, că redactorul a omis trimiterea la sursă, că s-a tipărit o versiune preliminară a textului, etc. Să ne înţelegem: toate acestea sunt subterfugii. Atunci când se preia un pasaj dintr-o carte sau un articol al altcuiva, sursa trebuie citată direct, nu doar în lista bibliografică. Nu este permisă nicăieri în lume preluarea de pasaje din cărţile altora, menţionându-i pe aceştia doar în lista bibliografică.
Dacă se întâmplă că un redactor a ”uitat” trimiterea bibliografică sau aceasta s-a pierdut dintr-un motiv oarecare, atunci autorul poate decide neîntârziat retipărirea lucrării, în aşa fel încât trimiterile să fie puse în ordine.
Cum consideraţi că pot fi eradicate aceste practici care umbresc vizibil prestigiul universitarilor din România?
Andrei Marga: Se pot imagina multe măsuri pentru eradicarea plagiatului – demascarea publică, retrogradarea profesională, alte pedepse etc. Înainte de toate, trebuie însă să fie pusă la punct legislaţia. Iar aceasta trebuie să fie univocă, aidoma legislaţiei din alte ţări:
plagiat înseamnă preluarea unui text de mărime determinantă din lucrarea altuia, fără citarea nemijlocită a sursei. Odată lămurit termenul, sunt de stabilit sancţiunile; acestea sunt deja elaborate în diferite legislaţii europene, încât nu trebuie inventate.
Aplicarea legii este pentru toţi. Altfel, se petrec situaţii stranii, din păcate, tot mai frecvente în ţara noastră, în ultimii ani. Unii plagiatori se refugiază în partidele politice aflate la putere, iar când se spune lucrurilor pe nume şi li se arată că au încălcat reguli, ei se apără insinuând că ar fi vorba de ”opinii motivate politic”.
Alţi plagiatori – se poate vedea un caz recent – înfiinţează academii, universităţi etc., ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. În sfârşit, sunt plagiatori care se ascund în spatele unor procese verbale de inocenţă, semnate de persoane care nici nu cunosc limbile cărţilor din care s-a plagiat şi nici lucrările respective – aceasta mai cu seamă atunci când plagiatorul a devenit, între timp, om de partid.
Ce strategii a adoptat UBB pentru a preveni plagiatul în redactarea lucrărilor de diplomă?
Andrei Marga: În ceea ce priveşte plagiatul în redactarea lucrărilor de diplomă, la Universitatea Babeş-Bolyai fiecare candidat depune, sub semnătură şi pe propria răspundere, o declaraţie în care scrie că a elaborat personal lucrarea, în caz contrar fiind gata să suporte consecinţele cele mai grave (anularea diplomei).
Pe de altă parte, conducătorul ştiinţific de lucrare este, de asemenea, dator să verifice dacă acel candidat este autorul textului (iar pentru aceasta orice cadru didactic are mijloace profesionale) şi răspunde de situaţie. În sfârşit, pe toate canalele care le stau la dispoziţie, administraţia academică şi cadrele didactice cultivă exigenţele de normalitate a pregătirii profesionale şi descurajează plagiatul, în orice formă.
Există diplome universitare false, numărul acestora fiind estimat la sute, după unele surse, şi chiar la mii, după altele. În presă au apărut articole care susţin că există şi adevărate fabrici de doctorate ”luate pe şest”, iar notorietatea titlului de doctor în ştiinţe sau în disciplinele umaniste este, astfel, grav periclitată.
Andrei Marga: Din nefericire, în România – după ce ţara noastră se afla, în 1996 – 2000, în atenţia internaţională pozitivă, făcând reforme efective – din 2001 încoace se evită reformele necesare şi se iau decizii anapoda, extrem de costisitoare.
S-a dezvoltat, din cauza decidenţilor diletanţi din ultimul deceniu, un sistem universitar supradimensionat, care este corupt ca sistem (de exemplu, sunt desemnate să susţină discipline în ”universităţi” improvizate persoane nepregătite; promovează în ierarhia universitară activişti politici pe ”merite” de activişti; se consideră profesori universitari activi persoane care ajung rar în bibliotecă sau în laborator, fiind zilnic în şedinţe de toate felurile etc.) şi, practic, negestionabil.
Nu este posibilă acum reforma universitară în România fără schimbarea sistemului ca sistem. În cazul precis al doctoratului, sunt nevoit să spun că trăim, astăzi, în universităţile din România, consecinţele păguboase ale reglementărilor de Guvern greşite din 2005 – 2006.
În acei ani, nu numai că s-a ratat şansa cea mai recentă de a asana sistemul universitar din ţară, alocând studiile master şi doctorat doar universităţilor pregătite pentru astfel de studii, dar s-au luat cele mai eronate şi costisitoare decizii. În ţările europene, direcţia de evoluţie a fost şi este diferită.
În orice caz, în România este acum nevoie urgentă de o nouă reglementare a doctoratului şi, înainte de toate, de concentrarea doctoratelor în universităţi cu cercetare ştiinţifică intensivă.
Apoi, este nevoie de reconectarea doctoratului cu inovaţia şi descoperirea, de eliberarea şcolilor doctorale existente de condiţia simplă de şcoli, transformându-le în laboratoare ale inovaţiei şi descoperirii, de considerarea doctoratului nu doar ca iniţiativă a unor persoane, ci ca problemă instituţională. Numai o reformă profundă a doctoratului poate preveni situaţiile pe care le descrieţi şi, de fapt, degradarea mai departe a doctoratului în ţara noastră.
Care este în acest moment situaţia, după ofensiva puternică declanşată de UBB, alături de Consorţiul Universitaria, împotriva diplomelor false? Ce va continua să facă în acest sens UBB, instituţie de prestigiu european, care şi-a exprimat ferm punctul de vedere privitor la aceste practici descalificante?
Andrei Marga: Vă confirm că punem în lucru toate mijloacele aflate la dispoziţia universităţilor din Consorţiul Universitaria pentru a normaliza situaţia diplomelor din România. Trebuie să se înţeleagă, însă, de către toţi cetăţenii ţării, că un examen fraudat sau o diplomă falsă compromit integral – compromit toate examenele şi diplomele.
În ceea ce ne priveşte, Universitatea Babeş-Bolyai a semnat participarea la acţiunea europeană de combatere a plagiatului, sub oricare formă. Pe lângă acţiunile proprii, vom pleda mai departe pentru o reglementare legală, care să permită combaterea cu succes a plagiatului şi, în general, asanarea funcţionării universităţilor. Alte ţări au legislaţii eficace, spre exemplu, în materie de protejare a dreptului de autor şi în chestiuni aferente.
De pildă, Polonia dispune de lege protectoare privind folosirea titlului de ”universitate”, precum şi de legi speciale privind îndrituirea universităţilor, a anumitor universităţi, de a acorda titlul de doctor. România are nevoie, la rândul ei, de asemenea instrumente juridice care să restabilească pregătirea de bună calitate.